Nunta nu mai e completă fără candy bar

E la modă să faci nuntă. Și cel mai bine e să îți organizezi singură nunta. Nu cunoaște nimeni mai bine ca tine preferințele tale. Nimeni nu știe mai bine ca tine cum se potrivesc florile cu celelalte aranjamente din sală. Doar tu poți să alegi cele mai potrivite combinații de culori, așa cum îți plac doar ție. Chiar și prăjiturile pe care le vei avea pe candy bar trebuie să fie testate de tine.

Totul începe foarte bine. Alegi data, și începi să cauți sala. Cum adică nu au liber în august, când îți dorești tu? Doar toți prietenii plecați în afară vin în concediu în țară atunci și nu ai cum să schimbi data evenimentului tău cel mai important. Totul a fost foarte bine gândit. Totul trebuie să fie perfect. Inclusiv ziua pe care o alegi. Doar acea zi este bună pentru tine, deci trebuie să facă cumva să găsească pe cineva care să renunțe la ziua aceea ca să poți să rezervi tu sala atunci.

Continue reading »