Pentru companiile aeriene este deja o practică obișnuită să vândă mai multe bilete decât locuri în avion, cu riscul de a oferi refuz de îmbarcare. De ar face una ca asta? Una dintre cele mai dese cauze sunt – banii. Se întâmplă ca unii pasageri să nu se prezinte la zbor, chiar dacă au rezervare, iar pentru companiile aeriene aceasta este o oportunitate de a face mai mulți bani. Astfel, ei vând un surplus de bilete în speranță că unii pasageri nu se vor prezenta la îmbarcare. Ideea este că ei nu pot prezice acest lucru cu exactitate, iar în consecință, anual, câțiva mii de pasageri sunt refuzați la îmbarcare. Dacă ai trecut prin asemenea situație destul de frustrantă și supărătoare, atunci află că ai tot dreptul să ceri despăgubiri.
Ce trebuie să faci în caz de refuz de îmbarcare?
În momentul când pasagerul primește biletul de avion aceasta înseamnă că el este acceptat și înregistrat pentru zbor. Refuzul are loc în momentul când pasagerul se prezintă la poarta de îmbarcare, iar compania aeriană nu-l acceptă pe motiv că nu-s locuri.
Chiar dacă unele cazuri de refuz la îmbarcare sunt rezultatul unor probleme fie cu actele de călătorie, de sănătate sau securitate, majoritatea situațiilor continuă să fie din cauza overbook-ingului ( se referă la momentul când compania aeriană a vândut mai multe bilete decât numărul de locuri în avion iar pasagerii s-au prezentat toți).
Cum se face selecția pentru refuzul de îmbarcare?
Companiile aeriene încep prin a căuta „voluntari” care ar renunța benevol la rezervare în schimbul unor „beneficii” ca: vouchere, excursii gratuite, card cu bonusuri. Valoarea acestor beneficii este strict determinată de către companiile aeriene și dacă într-adevăr ai decis să renunți la bilet atunci fii pregătit să negociezi pentru a savura beneficiile din plin.
În cazul în care totuși ai decis că vrei să obții o despăgubire pentru refuzul de îmbarcare, atunci nu accepta să te „predai” și nu semna nicăieri. De ce? Pentru că atunci când o faci, nu mai este cale de întoarcere și nu-ți mai poți cere legal drepturile.
Ce compensații ți se cuvin?
În cazul în care compania aeriană ți-a refuzat îmbarcarea împotriva voinței tale atunci poți alege una dintre următoarele opțiuni:
- Să-ți fie rambursat biletul în decurs de 7 zile sau un bilet tur-retur, în cazul în care ai nevoie;
- Să ofere, cât mai curând posibil, un alt zbor către destinația ta. Dacă nu mai sunt locuri disponibile atunci trebuie să-ți ofere o alternativă (tren, autobus…) și să-ți achite biletul;
- Să propună un alt bilet către destinația ta la o dată aleasă chiar de tine.
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 261/2004, ai dreptul să primești o despăgubire dacă ai avut o reținere de zbor până la destinație de cel puțin 3h.
Adică,
- 250 EUR pentru zboruri efectuate de până la 1500 km;
- 400 EUR pentru zboruri efectuate între 1500 – 3500 km;
- 600 EUR pentru zboruri care depășesc 3500 km.
Acești bani îi puteți primi direct de la aeroport, iar dacă v-au fost refuzați atunci apelați la serviciile Airadviser care vor obține despăgubirea în numele tău, fără să achiți măcar un leu.