Recunosc că și eu am fost confuză la un moment dat. Auzeam tot felul de termeni la cabinet, “mamografie digitală”, “3D”, “tomosinteza”, și mă întrebam dacă nu cumva sunt toate același lucru cu nume diferite, doar ca să pară mai sofisticat. Sau poate una e într-adevăr mai bună, dar medicii nu prea au timp să îți explice pe îndelete. Hai să lămurim treaba asta, pentru că mi se pare important să știi ce variante ai la dispoziție și care ar fi mai potrivită pentru tine.
La bază, mamografia rămâne tot o radiografie a sânului. Razele X trec prin țesut și creează o imagine pe care medicul o analizează. Asta nu s-a schimbat de zeci de ani. Ce s-a schimbat e tehnologia care stă în spatele acelei imagini, iar diferențele, crede-mă, nu sunt deloc neglijabile. Vorbim de claritate, de confort în timpul procedurii, de capacitatea de a prinde leziuni minuscule care altfel ar fi scăpat.
Mamografia convențională pe film
Merită să ne uităm puțin în urmă înainte să vorbim despre ce avem azi. Mamografia pe film a domnit decenii întregi. Era ca la fotografiile vechi pe peliculă: imaginea se imprima pe un film radiologic, apoi trebuia developată și pusă pe negatoscop ca să o poți vedea. Dacă ai făcut mamografii prin anii ’90 sau chiar la începutul anilor 2000, sigur îți amintești procedura.
Ce avantaje avea? Păi, era o tehnologie cunoscută, toți medicii lucrau cu ea de ani de zile și costurile nu erau mari. Problemele au apărut pe parcurs. Calitatea imaginii varia mult în funcție de cum era developat filmul. Uneori ieșea prea deschis, alteori prea întunecat, și pierdeai detalii. Iar stocarea? Îți dai seama ce însemna să arhivezi mii de filme într-un spital. Plus că atunci când voiai să compari cu o mamografie mai veche, trebuia să scotoceși prin arhive și să pui clișeele unul lângă altul, manual, la lumină.
Astăzi, mamografia pe film aproape că a dispărut din clinicile serioase. O mai găsești prin zone izolate sau în țări unde bugetele pentru sănătate sunt strânse, dar tendința e limpede: digitalul a câștigat partida.
Mamografia digitală 2D
De aici începe era modernă, să-i spunem așa. Mamografia digitală, sau FFDM cum o numesc specialiștii (Full Field Digital Mammography), a schimbat complet jocul pe la începutul anilor 2000. În loc să capteze imaginea pe film, aparatul folosește un detector digital care transformă totul în format electronic pe loc.
Practic, ce câștigi? Imaginea apare instant pe monitor. Nu mai stai să aștepți developarea. Medicul vede imediat dacă a ieșit bine sau trebuie reluată expunerea. Și, foarte important, poate lucra cu imaginea: o mărește, îi ajustează contrastul, luminează anumite zone. Detalii care pe film ar fi rămas ascunse devin vizibile cu câteva clickuri de mouse.
Stocarea e banal de simplă acum. Totul stă în baze de date, accesibil de oriunde. Un specialist din alt oraș poate primi imaginile tale în secunde, nu în zile cum era înainte. Iar comparația cu mamografiile anterioare? Pui ambele pe ecran și vezi diferențele clar, fără să mai cauți prin dosare prăfuite.
Cui i se potrivește mamografia 2D?
Mamografia digitală 2D funcționează foarte bine pentru multe femei, în special pentru cele cu țesut mamar predominant adipos. Acolo contrastul e natural mai bun și leziunile se văd relativ ușor. Studiile confirmă că pentru această categorie, diferența față de tehnologiile mai noi nu e semnificativă din punct de vedere al diagnosticului. De asta, în multe țări, 2D-ul rămâne standardul pentru screeningul de masă.
Tomosinteza mamară, adică mamografia 3D
Aici devine interesant. Tomosinteza, pe care lumea o cunoaște drept “mamografia 3D”, e ceea ce mulți consideră următorul nivel. Deși, să fim corecți, nu e chiar o imagine tridimensională în sensul propriu. Dar efectul practic se apropie de asta.
Cum merge treaba? Pe parcursul examinării, tubul cu raze X se deplasează într-un arc deasupra sânului și captează mai multe imagini, fiecare dintr-un unghi ușor diferit. Apoi un computer le procesează și reconstruiește “felii” subțiri ale țesutului mamar. Imaginează-ți că tai o pâine și te uiți la fiecare felie separat, în loc să privești pâinea întreagă. Cam așa funcționează.
De ce contează atât de mult? Pentru că în mamografia clasică 2D, țesuturile se suprapun și pot masca o leziune sau, din contră, pot crea impresia falsă că există ceva acolo unde de fapt nu e nimic. Cu tomosinteza, fiecare strat se vede separat și medicul poate identifica structuri care altminteri ar fi rămas ascunse. Pentru femeile cu sâni denși, unde țesutul fibroglandular complică enorm detectarea tumorilor, diferența e uriașă.
Ce simți diferit la cabinet?
Sincer, din punct de vedere al pacientei, nu e o experiență radical diferită. Sânul e tot comprimat între plăci, ca la orice mamografie. Poate durează câteva secunde în plus per expunere. Doza de radiație e ceva mai mare decât la 2D simplu, dar rămâne în limite acceptate ca sigure. Multe clinici oferă acum examinarea combinată: o imagine 2D clasică plus tomosinteza, ca să ai ambele perspective pe masă.
Mamografia cu substanță de contrast
Asta e o tehnică despre care se vorbește mai puțin în rândul pacientelor obișnuite, dar care își face loc tot mai mult în cazuri specifice. Se numește CEM, de la Contrast Enhanced Mammography, și combină mamografia digitală cu principiul substanței de contrast, cam ca la RMN.
Înainte de examinare, ți se injectează intravenos o substanță pe bază de iod. Substanța asta tinde să se acumuleze în zonele unde circulația sanguină e mai intensă, cum se întâmplă adesea în cazul tumorilor maligne. Așa că imaginea finală arată nu doar cum e structurat sânul, ci și unde sunt zonele “fierbinți” din punct de vedere vascular.
Nu e o metodă pentru screening de rutină, să fie clar. Se folosește când mamografia obișnuită a ridicat semne de întrebare fără să dea un răspuns limpede. Sau la paciente cu risc foarte mare de cancer mamar, unde vrei o evaluare cât mai completă. Ori atunci când se planifică o intervenție și chirurgul trebuie să știe exact dimensiunea și poziția unei tumori.
Dar ecografia și RMN-ul unde se încadrează?
Deși nu sunt mamografii propriu-zise, ecografia și rezonanța magnetică apar mereu în aceeași discuție și merită câteva precizări. Ecografia lucrează cu unde sonore, deci fără niciun pic de radiație, și e foarte bună când vrei să afli dacă o formațiune e solidă sau lichidiană. Când mamografia arată ceva suspect, ecografia vine de obicei ca pas următor pentru clarificare.
RMN-ul mamar e probabil cea mai sensibilă metodă de imagistică pentru sân. Prinde leziuni pe care nici mamografia, nici ecografia nu le detectează. Partea mai puțin plăcută? Costă destul de mult, durează mai mult timp, necesită contrast intravenos și, mai supărător, dă destul de multe alarme false. De aceea nu îl recomandă nimeni pentru screeningul populației generale. E rezervat femeilor cu risc ridicat sau pentru situații clinice aparte.
Cum îți dai seama ce tip de mamografie ți se potrivește?
Aici vine o nuanță pe care trebuie să o înțelegi: de cele mai multe ori, nu tu decizi singură. Sau, mai degrabă, decizi împreună cu medicul, ținând cont de mai mulți factori. Contează câți ani ai. Contează foarte mult cât de dens e țesutul tău mamar. Contează dacă ai avut cazuri de cancer în familie sau probleme la sân în trecut. Dacă ai simptome, și alea orientează alegerea.
Ce pot să-ți spun cu mâna pe inimă e că alegerea unei clinici de mamografie cu aparatură de generație recentă chiar face diferență. Un aparat vechi, chiar dacă e digital, nu îți oferă aceeași claritate ca unul nou. Și experiența medicului radiolog care citește imaginile contează la fel de mult ca echipamentul, poate chiar mai mult uneori.
Pentru controalele de rutină, la femei de peste 40 de ani care nu au factori de risc speciali, mamografia digitală 2D sau tomosinteza sunt variantele uzuale. Ghidurile actuale înclină spre tomosinteza pentru femeile cu sâni denși, tocmai pentru că prinde mai bine leziunile în țesutul ăla greu de citit.
Cât de sigure sunt procedurile astea?
E o întrebare pe care și-o pun multe femei, și e complet legitimă. Da, orice mamografie presupune expunere la radiații ionizante. Asta e adevărat. Dar dozele sunt mici, cam 0,4 mSv la o mamografie standard. Ca să înțelegi mai bine, e cam cât primești natural din mediu în vreo șapte săptămâni de viață obișnuită.
Tomosinteza implică o doză un pic mai mare, dar tot în parametri considerați siguri. Ideea e că beneficiul de a prinde un cancer devreme e incomparabil mai mare decât riscul teoretic de la aceste doze mici. Tocmai de asta mamografia nu se recomandă femeilor foarte tinere, la care riscul de cancer e oricum scăzut și țesutul mamar e mai sensibil la radiații.
Ce se întrevede pe viitor?
Tehnologia avansează permanent în zona asta. Se lucrează la programe de inteligență artificială care să ajute radiologii să interpreteze mai repede și mai precis imaginile. Se experimentează și metode de imagistică fără radiații, deși până acum niciuna nu a demonstrat că poate înlocui mamografia la nivel de screening de masă.
Un trend interesant e personalizarea controalelor. În loc să spui tuturor femeilor de peste o anumită vârstă să facă mamografie la același interval, ideea e să adaptezi frecvența și tipul de examen în funcție de profilul fiecăreia. Femeile cu risc mai mare ar putea face controale mai dese sau cu tehnologii mai avansate, iar cele cu risc scăzut poate ar putea să spațieze mai mult între examene.
Până atunci, ce ai de făcut? Informează-te, discută cu medicul despre ce tip de examinare ți se recomandă și de ce, și nu tot amâna controlul. Oricare ar fi tehnologia folosită, mamografia rămâne cea mai eficientă metodă de a depista cancerul mamar cât mai devreme. Și un cancer prins la timp are toate șansele să fie vindecat.
