În secolul XXI, ca să fii unul dintre cei mai buni și ca să devii tot mai sigur că nu ai concurență, oriunde te-ai implica, de obicei trebuie să stăpânești cunoștințe temeinice într-o limbă străină.
Acesta fiind unul dintre punctele forte, care face diferența în sfera profesională. În prezent, cea mai valoroasă investiție în personalitatea ta poate fi înscrierea la o școală de limbă engleză.
Mai întâi, poți lua în calul faptul că, adolescenții îndrăznesc să frecventeze cursuri de limbă engleză în Chișinău și cifra lor este într-o permanentă creștere.
Unii o fac din propria inițiativă, alții – la îndemnul părinților și/ sau a prietenilor. Important este că, în final, majoritatea dintre ei valorifică, apoi, efortul depus și banii investiți, optând pentru studii în afara țării.
O bună parte dintre studenții moldoveni preferă țările europene, cum ar fi Olanda, Danemarca, Marea Britanie, Germania, etc., pe când alții, aplică cu cea mai mare ambiție pentru studii în Statele Unite ale Americii sau în Canada.
Un alt nivel cu totul diferit și valoros de cunoaștere a limbii engleze este folosirea ei corectă, cu accent american sau englezesc. Deseori, aceasta este o cale spre o altă societate, altă cultură și un mod de viață mai prielnic.
Or, cunoașterea și stăpânirea limbii engleze cu profesionalism și dedicație, oferă întotdeauna câștiguri mai mari și șanse. Și nu contează că ești elev, student, angajat sau casnic, atunci când îți dorești ceva nou, când realizezi că e atât de util să cunoști engleza, ca să îți ușurezi sejururile într-o altă țară, să înțelegi mai bine filmele în limba engleză, poate chiar să-ți împlinești un vis.
Totodată, se știe că de la dorință, vis și pasiune, până la posibilitate financiară este un drum uneori pesimist și adesea – greu. De multe ori finanțele de care dispune un elev din Chișinău sunt insuficiente pentru a-și asigura cunoștințe temeinice.
Ce poți face dacă nu-ți ajung finanțe ca să înveți engleza la nivel avansat?
În cazul în care nu dispui de suficienți bani pentru niște cursuri de engleză în Chișinău, este nevoie să fii ceva mai creativ. Dacă te gândești un pic, s-ar putea să-ți dai foarte repede seama că fiecare are posibilitatea să aleagă un mod de pregătire pentru o bună cunoaștere a limbii engleze, și anume:
– Fie să meargă la o școală de engleză;
– fie să opteze pentru un program de schimb de experiență în afaraa țării, și astfel să-și fundamenteze o bază excelentă a limbii engleze printre nativi;
– fie să acceseze tot felul de lecții online, pentru a ajunge la nivelul dorit.
Este, cu adevărat, emoționant, să auzi de la cineva că a luat examenul IELTS cu excelent și a învățat de sinestătător limba engleză, pentru că își dorește din tot sufletul să urmeze studiile la Cambridge sau Oxford.
Într-un final, indiferent cât de greu îți este să obții un nivel puternic de cunoaștere al limbii engleze, important este să aplici toate metodele, să folosești toate șansele, și să profiți de toate oportunitățile în acest sens.